Ce trebuie să știi când alegi încălzirea în pardoseală
Ce trebuie să știi când alegi încălzirea în pardoseală

Te gândești să îți montezi încălzire în pardoseală?  Astăzi vorbim despre avantajele unui astfel de sistem de încălzire dar și regulile care trebuiesc respectate la montaj, pentru a-ți asigura funcționarea optimă a sistemului.

În primul rând, este important să știi că există 2 tipuri de sisteme de încălzire în pardoseală:

  • Încălzire tradițională prin pardoseală: transferul termic se realizează prin circulația apei printr-un sistem de țevi înglobate într-o șapă subțire (3 – 5 cm peste partea superioară a țevilor), încălzind astfel șapa și pardoseala.
  • Încălzire electrică prin pardoseală: variantele pe bază de electricitate utilizează bucle (rezistențe electrice) integrate în suport sau rogojini pe care buclele se fixează.

 

Acum, că știi care sunt tipurile de încălzire în pardoseală, îți prezentăm principalele motive pentru care acest sistem e avantajos pentru casa ta:

Costuri mici

Încălzirea prin pardoseală este cu 25%-30% mai eficientă decât încălzirea clasică prin radiatoare și implicit costurile de încălzire a locuinței scad în acest caz.

Este estetic

Sistemul nu este vizibil și nici nu ocupă spațiu, făcând astfel amenajarea încăperii mai ușoară, iar mobilierul poate fi poziționat oriunde.

Căldura se distribuie eficient

Deoarece sistemul are la bază principiul că toată căldura se ridică de la sol, încălzirea prin pardoseală este uniformă la întreg nivelul camerei și eficientă, sporind senzația de confort.

Adaptabilă oricărui spațiu

Încălzirea prin pardoseală poate fi montată sub diferite tipuri de materiale precum gresia, parchetul, marmura sau betonul, fără să le altereze în timp.

Durată crescută de folosință

Un sistem electric de încălzire în pardoseală poate să funcționeze până la 50-60 de ani fără a necesita vreo mentenanță iar în cazul în care există defecțiuni, service-ul este realizat ușor, la nivel local și fără riscuri de distrugere a pardoselii.


 

Știi ce tipuri de sisteme există și avantajele lor, iar mai departe trecem la partea pragmatică –  de ce trebuie să ții cont atunci când montezi încălzirea prin pardoseală pentru ca aceasta să fie eficientă și durabilă:

Ține cont de mobilierul fix

Atunci când dorești să-ți instalezi încălzirea prin pardoseală, e necesar să determini exact unde va fi mobilierul. Acest lucru evită supraîncălzirea pardoselii în acele zone și posibila defectare a sa în timp. De asemenea, dacă îți dorești să aduci noi piese de mobilier în acel spațiu, este de preferat ca ele să fie cu picioare, pentru a face posibilă circulația aerului cald la nivelul solului.

Ai grijă la senzori

Senzorii pentru pardoseală trebuie montați în tuburi copex obturate la capăt, la jumătatea distanței între două spire paralele consecutive de cablu incalzitor, in zone ce ulterior vor fi libere – neacoperite de mobilier, covorase, ghivece de flori etc. De aceea, la reamenajarea camerei, trebuie ținut cont de acest lucru, iar locurile în care au fost montați trebuie să rămână libere.

Ține termostatul departe de lumină puternică

Razele puternice de soare pot afecta pe termen lung funcționarea optimă a termostatului, așadar este indicată poziționarea sa în cameră ținând cont de variația de lumină din de-a lungul întregii zile.

Montează cu grijă cablurile

Un proces important din montarea cablurilor de încălzire în pardoseală este să te asiguri că distanța dintre spire este egală pentru a evita suprapunerea sau atingerea lor.

Folosește izolația termică

Deși pare evident să folosim izolația termică (polistiren extrudat) , de cele mai multe ori costurile ridicate pot să ne facă să renunțăm la acest lucru. Totuși, este important ca spațiul dintre șapa de beton și pardoseala folosită să fie izolat, pentru a evita pierderile de energie atunci când sistemul de încălzire este funcțional.


Fii la curent cu Noutățile!

Înscrie-te la newsletter!

Află cele mai noi oferte, idei și sfaturi pentru ambiente de vis!

Înscrie-te la newsletter!